EPC a fost prezentă la dezbaterea pe tema risipei de hrană în România

25
Noiembrie 2016
Vineri
EPC a fost prezentă la dezbaterea pe tema risipei de hrană în România Ieri, 24 noiembrie a avut loc dezbaterea pe tema „România împotriva risipei de hrană – Avem o lege, cum procedăm?”, organizată de Asociaţia Mai Mult Verde.

La eveniment au fost prezente asociaţii şi federaţii reprezentative din sectorul industriei alimentare, din sectorul retail, initiaţorul legii privind risipa alimentară, ANSVSA, ARC, MMAP şi o serie de reprezentanţi ai sectorului social şi ONG-urilor.

Prima parte a discuţiilor s-a axat în jurul prevederilor noii legi recent aprobată privind risipa alimentară. Au fost discutate potenţialele implicaţii din perspectiva producătorilor/ procesatorilor din industria alimentară, precum şi din perspectiva marilor retaileri.
În cea de-a doua parte au fost prezentate modele de bune practici din Elveţia, de către partenerul elveţian implicat in proiect, modele care au fost apoi urmate de câteva exemple/ soluţii care funcţionează în Romania: programul Patriarhiei Române, Somaro, DGASMB, Crucea Roşie şi altele.

EPC a participat la această dezbatere publică pentru a prezenta o sinteză a rezultatelor "Studiului privind risipa de hrană în România pe lanţul de distribuţie, de la producători şi importatori, la consumatorii din mediul urban”.
Newsletter
Mesajul dvs. a fost trimis cu succes. Va multumim!