Memoriu de prezentare şi studii de zgomot şi umbrire parc eolian Scorţaru Nou

Client: Brăila Winds Energy SRL
Domeniu: Energie regenerabilă
Servicii: Evaluare impact
An: 2012

În anul 2012, EPC a realizat, în cadrul proceduri de Evaluare a Impactului asupra Mediului (EIA), o serie de documentaţii pentru un proiect eolian propus a se realiza în comuna Scorţaru Nou din judeţul Brăila. O parte din activitatea desfăşurată de EPC pentru acest proiect a constat în elaborarea Memoriului de prezentare necesar obţinerii Acordului de mediu, în care au fost descrise principalele caracteristici ale investiţiei şi identificate principalele impacturi negative potenţiale asupra componentelor de mediu din zonă. Suplimentar Memoriului de prezentare, ţinând cont de profilul investiţiei, au fost solicitate şi studii separate, privind zgomotul şi umbrirea. Aceste studii au fost realizate cu ajutorul unor softuri specializate, prin intermediul cărora s-au obţinut modelări reprezentând nivelul de zgomot şi gradul de umbrire, generate de proiectul eolian propus şi impactul ponteţial al acestora asupra rezidenţilor celor mai apropiate localităţi. 

Vezi mai multe proiecte din categoria Evaluarea Impactului

Proiectul următor
Newsletter
Mesajul dvs. a fost trimis cu succes. Va multumim!