În anul 2012, firma EPC a fost implicată în procedura de Evaluare Strategică de Mediu (SEA) a unui Plan Urbanistic Zonal (PUZ) pentru un parc eolian propus a se amplasa în judeţul Brăila. Particularitatea planului constă în propunerea de amplasare într-o zonă în care a fost desemnată o arie naturală protejată (sit Natura 2000). Din acest motiv, Agenţia pentru Protecţia Mediului (APM) a solicitat, suplimentar Raportului de mediu (RM), şi elaborarea Studiului de evaluare adecvată (EA). Ca urmare a modificării limitelor siturilor Natura 2000 din anul 2011, prima variantă PUZ, realizată înaintea modificărilor, prevedea amplasarea unei turbine eoliene în interiorul ariei protejate. Prin RM şi EA, au fost propuse măsuri ce au inclus reconfigurarea planului parcului eolian, astfel încât nicio componentă a acestuia să nu se mai regăsească în interiorul sitului. În cadrul ambelor studii au stabilite atât măsuri de evitare şi reducere a efectelor deranjatoare, cât şi un program de verificare (monitorizare) a efectelor negative asupra plantelor şi animalelor sălbatice.
Vezi mai multe proiecte din categoria Evaluarea Impactului