Cartarea coridoarelor ecologice

Coridorul ecologic, definit conform legislaţiei din România (OUG nr. 57/ 2007, aprobată prin Legea nr. 49/ 2011), reprezintă o „zonă naturală sau amenajată, care asigură cerinţele de deplasare, reproducere şi refugiu pentru speciile sălbatice terestre şi acvatice şi în care se aplică unele măsuri de protecţie şi conservare”.

Când şi de ce realizăm astfel de activităţi
Speciile sălbatice întreprind, în cursul activităţii sezoniere sau zilnice, deplasări de dimensiuni mai mari sau mai mici, în funcţie de cerinţele ecologice specifice, utilizând în acest sens anumite rute, care corespund cerinţelor acestora, dar care nu prezintă aspect uniform, fiind local afectate de bariere, sau având staţionar o calitate mai slabă sau mai bună, în funcţie de valorile unor parametri locali de importanţă. Aceste rute reprezintă coridoarele ecologice, care au funcţia de a asigura conectivitatea între diverse locaţii (nuclee) importante pentru respectivele specii. Nucleele reprezintă, de cele mai multe ori, acele suprafeţe care din punct de vedere al dimensiunii şi condiţiilor asigură valori optime îndeplinirii tuturor funcţiilor biologice ale speciilor (adăpost, hrănire, reproducere), fiind înconjurate în general, de suprafeţe cu dimensiuni mai reduse sau cu condiţii suboptime (fragmentare, antropizare, utilizare a terenurilor neadecvată, zone afectate de schimbări climatice etc.) faţă de nuclee.
 

Procesul de cartare a coridoarelor ecologice presupune parcurgerea unor etape succesive, reprezentate, în principal, de colectarea datelor de prezenţă pentru speciile vizate în zona de interes (fie prin realizarea de deplasări în teren, dacă timpul de realizare şi fondurile alocate proiectului permit, fie prin spaţializarea unor date deja existente în literatura de specialitate), realizarea unei analize a costului de deplasare prin cumularea valorilor staţionare ale unui număr de parametrii de importanţă specifici, izolarea/identificarea nucleelor, prin decelarea ariilor de suprafaţă adecvată care prezintă favorabilitate mare şi în final, modelarea spaţială, cu ajutorul unor programe software specializate (ESRI ArcGIS, Corridor Designer, Linkage Mapper, Circuitscape) a rutelor de conexiune care unesc aceste arii, păstrând valori minime ale costului de deplasare. 

Aplicabilitatea analizei este foarte importantă în principal pentru proiectele care vizează dezvoltarea infrastructurii de transport terestru (în principal pentru mamifere, îndeosebi pentru carnivore mari precum urs sau lup), însă îşi găseşte relevanţă pentru orice proiect în care infrastructura construită urmează să intersecteze infrastructura verde, în special cea utilizată pentru migraţia speciilor de animale. 

EPC Consultanţă de mediu are experienţă în aplicarea unor analize de conectivitate care să permită selectarea variantelor optime de amplasare a obiectivelor construite şi care să evite sau să diminueze cât mai mult efectele negative ale scăderii permeabilităţii pentru speciile potenţial afectate.

Alte servicii
de care ați putea fi interesat
Solicitați o ofertă
Newsletter
Mesajul dvs. a fost trimis cu succes. Va multumim!