Strategie de dezvoltare a comunităţilor locale

Strategiile de dezvoltare a comunităţilor locale reprezintă un ansamblu de măsuri aplicate de administraţia publică, în colaborare cu diverşi factori privaţi, pentru determinarea unei creşteri economice durabile, în conformitate cu politicile implementate la nivel european. Ca stat membru al Uniunii Europene, România îşi bazează strategiile de dezvoltare a comunităţilor pe obiectivele Strategiei de la Lisabona şi Planului de acţiune şi dezvoltare pentru Uniunea Europeană, adoptat în anul 2000. Această strategie a fost completată în anul 2001 de Consiliul European de la Gothenburg şi stabileşte ca obiective:

Aceste 3 obiective se realizează prin implementarea Politicii de Coeziune Economică şi Socială (PCES), una din politicile de bază ale UE, care îşi propune să încurajeze dezvoltarea durabilă a statelor membre, prin consituirea de fonduri structurale şi/sau complementare.

Fondurile structurale disponibile României în perioada 2014 – 2020 sunt:

În urma discuţiilor dintre Statul Membru şi Comisia Europeană, pe baza Planului Naţional de Dezvoltare, se stabileşte Cadrul Naţional Strategic de Referinţă (CNSR) pentru atingerea obiectivelor de coeziune. În acest moment se realizează Strategii de dezvoltare regională pentru comunităţile locale, care au menirea de a asigura creşterea şi dezvoltarea economică bazată pe resursele şi mediul regiunii şi, implicit, încurajarea investiţiilor, dezvoltarea şi modernizarea intrastructurii, creşterea competitivităţii economice şi alte priorităţi specifice nevoilor comunităţii locale în cauză.

Pentru această componentă, EPC Consultanţă de mediu îşi poate oferi serviciile, implicând echipa noastră în elaborarea de strategii de dezvoltare a comunităţilor locale. Accentul se pune pe componenta de mediu şi responsabilităţile care derivă din gestionarea, exploatarea şi valorificarea acesteia, în conformitate cu principiile europene în domeniu pe care România şi le-a asumat.

Alte servicii
de care ați putea fi interesat
Solicitați o ofertă
Newsletter
Mesajul dvs. a fost trimis cu succes. Va multumim!