Studiu de evaluare a stării de conservare

Studiul de evaluare a stării de conservare a speciilor şi habitatelor din cadrul unei arii naturale protejate din cadrul reţelei Natura 2000 este reglementat de măsurile prevăzute în Directiva Habitate.

Conform directivei menţionate, starea de conservare este definită ca fiind suma influenţelor ce acţionează asupra unui habitat natural şi a speciilor specifice, care ar putea afecta negativ arealul, structura şi funcţiile sale, precum şi supravieţuirea pe termen lung a speciilor sale specifice.

Un astfel de studiu presupune evaluarea unor parametri clari (mărimea populaţiei speciei, habitatul speciei şi perspective viitoare ale speciei) şi poate fi realizat doar în urma inventarierii speciilor şi habitatelor vizate. Cu toate că metodologia de evaluare a stării de conservare a fost concepută iniţial pentru siturile Natura 2000, aceasta poate fi aplicată şi pentru specii şi habitate clasificate doar la nivel naţional.

Echipa EPC deţine o experienţă bogată în ceea ce priveşte derularea activităţilor de teren esenţiale pentru colectarea datelor necesare şi prelucrarea acestora conform celor mai bune practici europene şi internaţionale (utilizarea instrumentelor GIS şi a soluţiilor software profesionale cu ajutorul cărora se realizează modelarea matematică şi reprezentarea spaţială corectă).

Alte servicii
de care ați putea fi interesat
Solicitați o ofertă
Newsletter
Mesajul dvs. a fost trimis cu succes. Va multumim!